Home > Fotbal > Rooney: „Transferul lui Ronaldo nu a funcționat și United are nevoie de jucători mai tineri”

Rooney: „Transferul lui Ronaldo nu a funcționat și United are nevoie de jucători mai tineri”

rooney-despre-ronaldo

Cristiano Ronaldo a marcat 18 goluri în acest sezon, dar Wayne Rooney crede că Manchester United ar trebui să vizeze jucători mai tineri.

Fostul fotbalist de pe Old Trafford și actualul antrenor al lui Derby County, Wayne Rooney, consideră că revenirea lui Cristiano Ronaldo la Manchester United nu a funcționat și a sugerat ca fostul său club să se concentreze pe viitor pe jucători „tineri și înfometați”.

Cei doi au jucat împreună cu mare succes în timpul primei perioade a lui Ronaldo la „diavolii roșii”, câștigând trei titluri în Premier League și o Ligă a Campionilor.

În ciuda faptului că jucătorul de 37 de ani a marcat 18 goluri în 32 de meciuri de la revenirea pe Old Trafford, United a avut un sezon pe care trebuie să îl uite.

Clubul a ieșit din toate competițiile și se află pe locul șapte în Premier League după ce a remizat sâmbătă cu Leicester City (1-1).

„Este o amenințare pentru poarta adversă, dar în restul jocului au nevoie de mai mult, au nevoie de jucători tineri și ‘înfometați'”.

Wayne Rooney nu crede că semnarea lui Cristiano Ronaldo a funcționat pentru Manchester United pic.twitter.com/fElNwiYEh1

Invitat la emisiunea Monday Night Football de la Sky Sports, Rooney a fost întrebat dacă este de acord cu afirmația colegului său, Jamie Carragher, potrivit căreia aducerea lui Ronaldo a fost o greșeală.

Când a fost întrebat: „A funcționat?”, Rooney a răspuns: „Ar trebui să spuneți că nu, în acest moment”

„A marcat goluri, goluri importante în Liga Campionilor la începutul sezonului”

„A marcat hat-trick-ul împotriva lui Tottenham, dar cred că, dacă te uiți la viitorul clubului, trebuie să mergi cu jucători mai tineri și înfometați pentru a ridica Manchester United în următorii doi-trei ani.”

Cristiano Ronaldo în timpul partidei disputat de naționala țării sale contra Macedoniei de Nord în barajul de calificare la Campionatul Mondial din Qatar

„Evident, Cristiano a îmbătrânit puțin, cu siguranță nu mai este jucătorul care era când avea 20 de ani, iar asta se întâmplă, așa e în fotbal”

„Este o amenințare pentru poarta adversă, dar în restul jocului cred că au nevoie de mai mult. Cred că au nevoie de jucători tineri și înfometați”, a declarat Ronney.

Rooney despre Maguire

Managerul lui Derby County a fost întrebat și despre căpitanul lui United, Harry Maguire, a cărui formă a fost puternic pusă la îndoială în acest sezon.

„Îmi place Harry, îl cunosc personal pe Harry. Nu a fost în cea mai bună formă a sa în acest sezon, așa cum nu au fost mulți jucători”, a completat Rooney.

„Și apoi te uiți la echipa națională – se duce să joace pentru Anglia și arată ca un fundaș central de clasă mondială.

În mare parte este vorba de încredere, cred că jucătorii au nevoie să simtă din nou că înving, să simtă că înving în mod constant pentru a-și recăpăta încrederea, iar dacă fac asta, cred că Harry Maguire are marte parte din merit.”

+ posts
Articole Asemanatoare
Christian Eriksen, pregătit să semneze! Danezul e aproape de revenire
Antrenorul lui Arsenal a fost diagnosticat cu coronavirus
Frank Lampard îsi învinge fostul antrenor într-un din derby-urile Londrei
Verona furnizează surpriza și învinge acasă pe campiona Juventus

Lasa un raspuns

eight + 9 =