Home > Fotbal > Cuplul Budescu-Alibec aduce victoria Astrei la Botoșani

Cuplul Budescu-Alibec aduce victoria Astrei la Botoșani

FC Botoșani a întâlnit-o în această seară pe teren propriu pe Astra Giurgiu într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Liga 1.

Înaintea etapei, FC Botoșani se clasa pe locul 5 cu 19 puncte, în timp ce Astra ocupa poziția a 6 cu același număr de puncte.

FC Botoșani a început partida în următoarea formulă: Pap – Haruț, Miron, Moescu, Țigănașu – Papa, Rodriguez – Roman, Cascini, Keyta – Ofosu.

Astra a trimis pe teren următorul prim 11: Lazar – Bruno, Dima, Graovac, Radunovic – Răduț, Simion, Crepulja – Gheorghe, Alibec, Budescu.

În minutul 20, Simion îl lansează foarte bine pe Gheorghe, acesta intră în careu, dar șutul său este parat de Pap. În minutul 26, Alibec șutează bine din lovitură, dar Pap este din nou la post și scoate de sub transversală. În minutul 30, Rodriguez îi trimite lui Țigănașu în careu, acesta îi întoarce lui Keyta care șutează puternic din prima în transversală.

În minutul 48, Mihai Roman recepționează o minge în careu, driblează doi adversari și șutează, dar Lazar parează. În minutul 50, Alibec face o cursă de 30 de metri, intră în careu și îi pasează lui Budescu care înscrie pentru 1-0. În minutul 53, Roman execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Lazar scoate mingea din vinclu. În minutul 69, Gheorghe îi întoarce lui Alibec în centrul careului, iar atacantul Astrei șutează fără speranțe pentru portarul gazdelor. În minutul 83, Ashkovski șutează de la 20 de metri, iar mingea lovește bara înainte de a intra în poartă.

Astra învinge pe FC Botoșani cu 2-1, iar giurguvenii urcă pe locul 5 în clasament.

Etapa viitoare, FC Botoșani va juca în deplasare cu FC Voluntari, în timp ce Astra va primi vizita celor de la Poli Iași.

+ posts
Articole Asemanatoare
reghecampf-inainte-craiova-cfr
Reghecampf a anunțat obiectivul Universității în acest final de sezon
6 concluzii după FCSB – Universitatea Craiova 0-2 »  Bucurie mare la Craiova, dar mai ales la Cluj
chindia-dinamo-liga-1
Dinamo o învinge pe Chindia în deplasare și reintră în lupta pentru salvarea directă de la retrogradare
budescu-despre-tavi-popescu
Budescu îl laudă pe Tavi Popescu: „O să fie din ce în ce mai bine pentru el”

Lasa un raspuns

four × one =