Home > Fotbal > Probleme la Craiova. Un jucător s-a infectat cu Covid-19

Probleme la Craiova. Un jucător s-a infectat cu Covid-19

CS Universitatea Craiova primește o lovitură chiar la început de an. Alexandru Mateiu (32 de ani), mijlocașul oltenilor, este infectat cu Covid-19 și va rata prima parte a cantonamentului de iarnă. Vestea vine chiar în ziua în care fotbaliștii olteni s-au reunit și au plecat în stagiul centralizat din Turcia.

Potrivit ProSport, azi, fotbalistul Universității Craiova, Alexandru Mateiu, a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2. Acesta a evoluat foarte puțin în ultima perioadă din cauza unei accidentări, iar vestea infectării a venit în momentul în care urma să reintre în circuitul echipei.

Mateiu joacă la formația din Bănie încă de când echipa a promovat pe prima scenă a fotbalului românesc, din 2014. În tot acest timp, mijlocașul originar din Brașov a strâns 155 de apariții în tricoul alb-albastru și a reușit să marcheze de opt ori. Conform Transfermarkt, cota de piață a lui Mateiu este de 450.000 de euro.

Valul al cincilea al pandemiei își face simțită prezența nu doar în Liga 1. Și în marile campionate din Anglia, Italia și Spania sunt deja jucători confirmați pozitiv. Starul lui PSG, Leo Messi, este și el infectat, iar alături de acesta, alți trei colegi, Juan Bernat, Sergio Rico și Nathan Bitumazala au contactat virusul.

Nici fostul internațional român, Ciprian Tătărușanu, nu a scăpat de Covid-19, iar portarul lui Milan va rata confruntarea echipei sale cu AS Roma de la mijlocul acestei săptămâni.

+ posts
Articole Asemanatoare
reghecampf-inainte-craiova-cfr
Reghecampf a anunțat obiectivul Universității în acest final de sezon
6 concluzii după FCSB – Universitatea Craiova 0-2 »  Bucurie mare la Craiova, dar mai ales la Cluj
chindia-dinamo-liga-1
Dinamo o învinge pe Chindia în deplasare și reintră în lupta pentru salvarea directă de la retrogradare
fcsb-farul-liga-1
FCSB îsi ia revanșa în fața celor de la Farul

Lasa un raspuns

16 − four =